Grecia, cu un pas în afara zonei Euro

288
Grecia, cu un pas în afara zonei Euro - grecia-1337006873.jpg
Tensiunile politice din Grecia au adus în prim plan posibilitatea ieșirii din zona euro, Europa începând să estimeze consecințele unei astfel de decizii, iar Der Spiegel a deschis ediția de ieri cu un material intitulat "Acropole, adio - de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro".

Negocierile politice de la Atena vor continua astăzi, intermediate de președintele Karolos Papoulias, după ce partidul de extremă stânga Syriza, care a reușit să obțină locul al doilea la alegerile generale din 6 mai, a refuzat să susțină un guvern de uniune națională care ar sprijini programul convenit cu instituțiile financiare internaționale.

Cele două partide dominante din Grecia, care susțin acordul cu UE și FMI, nu au reușit să obțină împreună majoritatea parlamentară.

Grecia se apropie astfel de o nouă rundă de alegeri anticipate, iar posibilitatea ieșirii țării din zona euro nu mai reprezintă un subiect tabu în Europa.

Plecarea Greciei "nu ar fi neapărat fatală, dar nu este deloc atractivă", a declarat sâmbătă Patrick Honohan, membru în Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, potrivit Bloomberg.

Ieșirea Greciei din zona euro este posibilă din punct de vedere tehnic, dar ar aduce daune monedei euro, a adăugat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 15 Mai 2012
Stire din Actual : Explozie la Atena
Marţi, 15 Mai 2012
Stire din Actual : Grecia se întoarce la urne
Pagina a fost generata in 0.3536 secunde