Grecia are motive de bucurie!

129
Grecia are motive de bucurie! - steaggrecia-1433486905.jpg

Articole recomandate

Guvernul grec a cerut și a obținut de la Fondul Monetar Internațional (FMI) amânarea rambursării până la sfârșitul lunii iunie a patru rate din împrumut prevăzute în această lună și din care prima trebuia achitată azi, au anunțat FMI și o sursă guvernamentală greacă.

"Am exploatat o posibilitate dată de FMI și care ne va lăsa mai mult timp pentru negocieri", a declarat pentru AFP sursa guvernamentală greacă.

La rândul său, FMI a anunțat într-un comunicat că Grecia "a informat instituția că va regrupa plățile datorate în iunie", reprezentând 1,6 miliarde de euro, așa cum prevăd regulile instituției: "țările membre au posibilitatea de a cere regruparea mai multor plăți" din datoria lor "într-una singură", potrivit acestui text.

În dificultate financiară, Atena este în negocieri cu creditorii ei, UE și FMI, asupra unui acord ce ar debloca ultima tranșă de împrumuturi internaționale acordate țării, reprezentând 7,2 miliarde de euro, pentru a-și onora datoriile, amintește France Presse.

Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a discutat miercuri la Bruxelles cu președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker despre planul acestui acord, dar divergențele au apărut din nou, scrie realitatea.net.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 20 Februarie 2015
Stire din Actual : El este noul președinte al Greciei!
Joi, 30 Aprilie 2015
Stire din Sport : Răzvan Lucescu scrie istorie!
Pagina a fost generata in 1.1762 secunde