Germania: Conservatorii și social-democrații au ajuns la un acord asupra formării guvernului

123
Germania: Conservatorii și social-democrații  au ajuns la un acord asupra formării guvernului - germaniaguvernangelamerkel-1518004332.jpg

Articole recomandate

Conservatorii și social-democrații germani au ajuns, ieri dimineață, la un acord asupra formării unui guvern de coaliție la Berlin, relatează agențiile de presă internaționale.

Uniunea Creștin-Democrată (CDU), aliatul său bavarez Uniunea Creștin-Socială (CSU) și Partidul Social-Democrat (SPD) au reușit să ajungă la un compromis cu privire la distribuirea portofoliilor în noul executiv.

De asemenea, partidele implicate în negocieri au reușit să depășească și divergențele cu privire la reforma sistemului de sănătate și la încadrarea contractelor de muncă pe perioadă determinată.

După o rundă de tratative de peste 20 de ore, se pare că social-democrații germani - care au participat la o mare coaliție alături de blocul conservator și în perioada 2013-2017 - vor păstra portofoliul muncii și afacerilor sociale, deși postul era dorit și de CSU, conform unor surse apropiate negocierilor, citate de dpa.

SPD a dorit să păstreze în noul guvern poziția de ministru de Externe și va deține și portofoliul Finanțelor, care a fost deținut până acum de CDU, partidul cancelarului Angela Merkel.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5281 secunde