Gerard Depardieu, acuzat de viol

241
Gerard Depardieu, acuzat de viol - jnc9ntgwjmhhc2g9yjuzzjgxndfhmmqw-1535712698.jpg

Articole recomandate

Actorul Gerard Depardieu este cercetat pentru că ar fi comis "violuri și agresiuni sexuale", potrivit unei surse judiciare, care indică faptul că Parchetul din Paris a deschis o anchetă în urma unei plângeri depuse luni în instanță, scrie Le Figaro.


Hervé Temime, avocatul său, s-a arătat "convins" de nevinovăția actorului.

Luni, 27 august, o tânără actriță s-a prezentat la Jandarmeria din Lambesc (Bouches-du-Rhône), în apropiere de Aix-en-Provence, pentru a depune o plângere împotriva lui Gerard Depardieu. Potrivit reclamantei, actorul francez în vârstă de 69 de ani ar fi abuzat de ea de două ori într-un hotel particular din arondismentul VI, în Paris. Faptele s-ar fi petrecut pe 5 și 13 august.

Fiica unui prieten al actorului francez, această actriță debutantă, în vârstă de 20 de ani, i-ar fi cerut sfaturi lui Depardieu, să o ajute să își îmbunătățească jocul. Ea afirmă că a fost abuzată în cursul unor repetiții la o piesă de teatru.

Potrivit unor informații publicate de Le Parisien și RTL, confirmate pentru Le Figaro, o anchetă preliminară a fost deschisă de Parchetul din Paris pentru "violuri și agresiuni sexuale" vizându-l pe actor.

Investigațiile au fost încredințate Poliției judiciare din Paris. Contactat telefonic, unul dintre reprezentanții actorului nu a răspuns solicitărilor jurnaliștilor de la Le Figaro.

Avocatul lui Depardieu a precizat că actorul "contestă absolut orice acuzație viol sau agresiune sexuală". Contactat de Le Figaro, acesta a asigurat că actorul "nu are să își reproșeze nimic" și vorbește despre "un prejudiciu foarte grav".

"Sunt convins că la finalul acestei anchete, Gérard Depardieu va fi exonerat de orice vinovăție, de orice responsabilitate", a adăugat avocatul pentru France Info.

Sursa: news.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9255 secunde