Familiile victimelor accidentului aviatic din Etiopia primesc câte un sac de pământ din partea autorităților

Duminică, 17 Martie 2019
170
Ethiopian Airlines le dă rudelor celor 157 de victime ale accidentului aviatic din Etiopia câte un sac cu pământ ars, pentru a-l înmormânta în locul rămășițelor celor dragi. 


Sacul care conține un kilogram de pământ din locul accidentului este oferit în condițiile în care procesul de identificare a rămășițelor victimelor se desfășoară cu dificultate, iar autoritățile au declarat că ar putea dura până la șase luni, scrie BBC News. Nici ancheta privind cauzele prăbușirii avionului Boeing 737 Max 8 nu pare a merge mai repede. Ministrul Transporturilor din Etiopiei a declarat sâmbătă că ar putea trece "o perioadă considerabilă" până când anchetatorii vor stabili cauza accidentului de lângă Addis Abeba. 


Sacul care conține un kilogram de pământ din locul accidentului este oferit în condițiile în care procesul de identificare a rămășițelor victimelor se desfășoară cu dificultate, iar autoritățile au declarat că ar putea dura până la șase luni, scrie BBC News. Nici ancheta privind cauzele prăbușirii avionului Boeing 737 Max 8 nu pare a merge mai repede. Ministrul Transporturilor din Etiopiei a declarat sâmbătă că ar putea trece "o perioadă considerabilă" până când anchetatorii vor stabili cauza accidentului de lângă Addis Abeba. "O investigație de o asemenea amploare necesită o analiză atentă și un timp considerabil pentru a veni cu ceva concret", a declarat Dagmawit Moges într-o conferință de presă. Rudelor pasagerilor uciși în incident li se cere să ofere probe de ADN fie în Addis Abeba, fie în orice alt loc din lume în care există birouri ale companiilor aeriene din Etiopia. Autoritățile etiopiene au anunțat că certificatele de deces vor fi eliberate în urătoarele două săptămâni și că familiile victimelor vor primi câte un sac cu pământ carbonizat pentru a-l îngropa, duminică, în timpul unei ceremonii religioase organizate duminică la Addis Abeba. 


"Am primit pământul întrucât este imposibilă identificarea cadavrelor și nu putem primi rămășițele membrilor familiei", a spus ruda uneia dintre victime, adăugând: "Nu ne vom odihni până nu vom primit corpurile sau rămășițele reale ale celor dragi". Accidentul aviatic a avut loc, duminică 10 martie, la ora locală 08:44, la șase minute după ce decolase din Addis Abeba spre capitala kenyană, Nairobi. Toți cei 157 de oameni (32 de naționalități) aflați la bordul zborului și-au pierdut viața. Experții au avertizat că este prea devreme pentru a spune ce a provocat dezastrul.



Pagina a fost generata in 0.28 secunde