Euronews: Hawaii, locul perfect pentru curcubeie. Iată ce spune ştiinţa

Marţi, 16 Martie 2021, 12:02
1269
Un cercetător al ştiinţelor atmosferice a explicat într-o nouă publicaţie, de ce Hawaii este cel mai bun loc din lume pentru a simţi magia curcubeielor.
"Importanţa culturală a curcubeielor este reflectată şi în limba hawaiană, care are atât de multe cuvinte şi fraze care pot descrie varietatea acestor manifestări", a spus Steven Businger, care studiază ştiinţele atmosferice la Universitatea Manoa, din Hawaii. 


De ce este Hawaii capitala mondială a curcubeielor?



Ingredientele cheie pentru un curcubeu sunt ploaia şi lumina soarelui. Lumina intră într-o picătură de apă, se reflectă din interiorul acelei picături, se curbează pe măsură ce trece din aer în apă densă şi se separă în lungimi de undă care se manifestă pe diverse culori. Localizarea insulei Hawaii în partea subtropicală a Pacificului face ca ploile dese şi cerul senin dintre reprizele de ploaie să creeze condiţile perfecte pentru curcubeie. 


Nu este vorba, însă, doar de condiţii geografice, scrie Euronews. Munţii din Hawaii fac curenţii de aer să fie ridicaţi, formând nori şi, astfel, ploaie. Fără munţi, Hawaii ar fi fost un deşert cu cel mult 25 de cm de ploaie anual. Al treilea factor care duce la formarea de curcubeie pe cerul insulei Hawaii este căldura din timpul zilei. 


Şi, în final, aerul insulei este extrem de curat şi lipsit de poluare, graţie distanţei dintre insula Hawaii şi continent.





Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.1806 secunde