EPIDEMIE DE POLIOMIELITĂ! "Prioritatea noastră imediată este să împiedicăm infectarea altor copii"

776
EPIDEMIE DE POLIOMIELITĂ!

Articole recomandate

Un caz confirmat de poliomielită a fost raportat în Papua Noua Guinee, potrivit guvernului și Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care a decretat apariția unei epidemii la 18 ani de la dispariția virusului bolii în acest stat din Pacific, informează AFP și DPA.


Primul caz de poliomielită a fost detectat la un băiețel de șase ani din provincia Morobe care s-a prezentat la medic pe 28 aprilie, acuzând o slăbiciune la nivelul membrelor inferioare. Trei săptămâni mai târziu, autoritățile au confirmat că băiatul contractase un poliovirus tip 1 derivat vaccinal.

Potrivit Centrelor americane pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC), virusul a fost de asemenea izolat din fecalele a doi copii sănătoși din aceeași localitate, ceea ce constituie o epidemie, potrivit OMS.

"Suntem profund îngrijorați de acest caz de poliomielită din Papua Noua Guinee și de faptul că virusul circulă", a declarat ministrul sănătății, Pascoe Kase, într-un comunicat transmis luni.

"Prioritatea noastră imediată este să răspundem și să împiedicăm infectarea altor copii", a adăugat el.

Poliomielita, care poate fi prevenită printr-un vaccin, este o boală infecțioasă provocată de un virus care atacă sistemul nervos și care poate provoca paralizii ireversibile în câteva ore. Ea afectează în cea mai mare parte copiii de vârstă mică.

Ultimul caz de poliomielită a fost semnalat 1996. În 2000, Papua Noua Guinee a fost declarată țară liberă de poliomielită, alături de restul regiunii Pacificului de Vest.

Potrivit OMS, acoperirea vaccinării pentru poliomielită este scăzută în provincia Morobe, pe coasta de nord - doar 61% dintre copii primind cele trei doze recomandate.

Numărul cazurilor de poliomielită din întreaga lume a scăzut cu peste 99% din 1988, când erau estimate 350.000 de cazuri, comparativ cu 22 de cazuri raportate în 2017, a indicat OMS. Doar trei țări - Afganistan, Nigeria și Pakistan - figurau în luna martie pe lista statelor cu poliomielită endemică.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2716 secunde