Ekaterini Sakellaropoulou, prima femeie aleasă în funcția de președinte al Greciei

315
Ekaterini Sakellaropoulou, prima femeie aleasă în funcția de președinte al Greciei - ekaterini-1579699987.jpg

Articole recomandate

Parlamentul de la Atena a ales-o, ieri, pe Ekaterini Sakellaropoulou în funcția de președinte al Greciei, prima femeie care ocupă acest post în istoria țării, transmite AFP. 


"Ekaterini Sakellaropoulou este aleasă președinte al Republicii", a declarat președintele parlamentului grec, Costas Tassoulas, la finalul votului. 


Până în prezent președinte al Consiliului de Stat, Sakellaropoulou (63 de ani), specialistă în drept al mediului, a reunit în primul tur de scrutin voturile a 261 dintre cei 300 de deputați. Ea a fost aleasă pentru un mandat de cinci ani de deputații partidului aflat la guvernare Noua Democrație (conservator), ai formațiunii de stânga Syriza și ai mișcării de centru-stânga Kinal. 


Experimentata juristă originară din Salonic va depune jurământul pe 13 martie, în aceeași zi în care expiră mandatul predecesorului său în funcția de președinte al Greciei, Prokopis Pavlopoulos. 


Premierul Kyriakos Mitsotakis, care a propus-o pe Ekaterini Sakellaropoulou, a numit-o candidată "a unității și a progresului". 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5077 secunde