Dubla tragedie prin care trece Celine Dion. Unul dintre frați a murit tot din cauza cancerului
Articole recomandate
CEDO condamnă România pentru achitarea a doi ofițeri condamnați pentru crime legate de Holocaust
23 Aprilie 2024
Preşedintele german se întâlneşte, la Istanbul şi Ankara, cu liderii opoziţiei turce şi cu omologul său turc
22 Aprilie 2024
Copil omorât de doi câini! Mama a fost şi ea muşcată, încercând să-şi salveze micuţul
22 Aprilie 2024
La două zile după decesul soțului său, René Angélil, celebra cântăreață Celine Dion și-a pierdut fratele, Daniel, care a murit tot din cauza cancerului.
Daniel Dion, în vârstă de 59 de ani, al optulea dintre cei 13 frați ai artistei, a murit "după o lungă bătălie împotriva cancerului", a anunțat sâmbătă un purtător de cuvânt al cântăreței canadiene. Daniel Dion s-a stins în apropiere de Montreal, la centrul pentru îngrijire paleativă Adhémar-Dion - instituție care poartă numele tatălui lor.
Familia Dion a cerut ca mesajele de compasiune să fie trimise pe adresa acestui centru, pe care Celine Dion împreună cu soțul și mama ei o inauguraseră în 2010 prin fundația care poartă numele cântăreței.
Daniel Dion era al treilea dintre frații Dion atins de cancer, potrivit unui post de televiziune canadian. Mama lor, Thèrese Dion, are 89 de ani și trăiește. A fost la căpătâiul lui Daniel în momentul în care s-a stins.

Soțul lui Celine Dion a încetat din viață joi, la 73 de ani, tot din cauza unui cancer la gât, de care suferea de mai mulți ani. Premierul din Quebec, Philippe Couillard, a anunțat că se vor organiza funeralii naționale pentru René Angélil, vinerea viitoare, la biserica Notre-Dame din Montréal. Este biserica la care se căsătorise cu Celine Dion în decembrie 1994. Premierul a spus că a primit acordul familiei pentru funeralii naționale dedicate unui om care "a marcat peisajul cultural" din Quebec.
A doua zi după funeraliile lui René Angélil, va avea loc o ceremonie prin care va fi onorat fratele lui Celine Dion, ale cărui funeralii vor avea loc câteva zile mai târziu, transmite Digi24.ro.
Cântăreața și-a anulat două concerte pe care le avea sâmbătă și duminică în Las Vegas, orașul în care s-a stins soțul său în urmă cu două zile.
Tot sâmbătă a venit și vestea morții unuia dintre compozitorii lui Celine Dion, francezul Hubert Giraud.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 15 Ianuarie 2016
Miercuri, 20 Mai 2015
Luni, 30 Martie 2015
Vineri, 05 Septembrie 2014
Luni, 28 Octombrie 2013