DPA - Persoanele condamnate pentru fapte de violenţă nu vor mai avea voie în baruri şi restaurante
Articole de la același autor
Parlamentul din Danemarca a adoptat recent o lege care interzice accesul persoanelor condamnate pentru fapte violente în baruri, restaurante şi alte localuri care servesc alcool noaptea, relatează DPA. Interdicţia se aplică pentru toate localurile unde se serveşte alcool între miezul nopţii şi ora 05:00 dimineaţa. Interdicţia ar putea dura până la doi ani, dar va depinde de infracţiunea comisă. Conform legii, poliţia ar putea de asemenea stabili ca anumite străzi să fie zone în care oamenii pot ieşi în oraş şi unde de asemenea infractorii violenţi nu vor avea acces. Amenda pentru încălcarea acestei legi poate ajunge la 10.000 de coroane, adică peste 1.600 de dolari. „Înainte ca pandemia să închidă viaţa de noapte, am asistat la mai multe incidente groaznice în care tineri nevinovaţi au fost atacaţi cu brutalitate”, a transmis ministrul justiţiei, Nick Haekkerup, într-un comunicat.
„Din acest motiv vom bloca accesul la viaţa de noapte pentru infractori”, a adăugat el. Legea se va aplica de la 1 iulie.
„Din acest motiv vom bloca accesul la viaţa de noapte pentru infractori”, a adăugat el. Legea se va aplica de la 1 iulie.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 20 August 2019
Sâmbătă, 14 Martie 2020
Vineri, 07 Iunie 2019
Joi, 08 Aprilie 2021
Miercuri, 07 Aprilie 2021
Miercuri, 10 Martie 2021
Luni, 15 Iunie 2020
Luni, 11 Mai 2020
Joi, 16 Ianuarie 2020
Marţi, 14 Ianuarie 2020