Donald Trump, ultimul discurs ca preşedinte al SUA: "Ne vom întoarce, într-un fel sau altul"

254
Donald Trump, ultimul discurs ca preşedinte al SUA:

Articole recomandate

Donald Trump a susţinut miercuri ultimul său discurs ca preşedinte al SUA, în faţa unui mic grup de simpatizanţi ai săi veniţi la baza aeriană Andrews (Maryland), relatează agenţiile internaţionale de presă.


''Ne vom întoarce, într-un fel sau altul'', le-a promis el în acest discurs foarte scurt, înainte de a se îmbarca pentru ultima dată în Air Force One, către Florida, unde va petrece la resortul său ultimele ore ca preşedinte.


''Este pentru mine cea mai mare onoare şi un privilegiu să fi fost preşedintele vostru'', a mai spus Trump, mulţumind familiei sale şi staff-ului său pentru cei patru ani la Casa Albă. ''Au fost patru ani incredibili'', dar ''nu am fost o administraţie obişnuită'', şi-a descris el dificilul mandat. Donald Trump le-a transmis ''respectul nostru şi dragostea noastră'' oamenilor care au suferit din cauza pandemiei COVID-19.


''Doresc noii administraţii mult noroc şi mult succes. Cred că vor avea mult succes, au fundamentele să facă ceva cu adevărat spectaculos'', a apreciat Trump, care crede că o revenire a economiei se conturează la orizont. ''Rămâneţi cu bine, ne vom revedea curând!'', a spus el în încheiere.


Trump nu a rostit numele preşedintelui ales Joe Biden şi, contrar tradiţiei, nu va participa la inaugurarea mandatului acestuia, despre care consideră în continuare că a fost câştigat prin fraudă, dar pe care nu a dovedit-o.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4879 secunde