Doi părinți, condamnați la închisoare. Care este motivul

233
Doi părinți, condamnați la închisoare. Care este motivul - doiparinti-1531747491.jpg

Articole recomandate

Doi membri ai unei biserici din Oregon, care au înlocuit medicina cu rugăciunile, au fost condamnați la câte aproape șapte ani de închisoare, potrivit Associated Press. Cei doi soți s-au rugat timp de mai multe ore pentru vindecarea bebelușului lor, care respira cu dificultate imediat după naștere, în loc să îl ducă la spital. În cele din urmă, fetița a murit.

Sarah Mitchell și soțul ei, Travis Lee Mitchell, au fost acuzați de crimă din culpă în 2017 și au petrecut deja 13 luni după gratii. Recent, cei doi, membri ai Bisericii lui Hristos, și-au recunoscut vinovăția și au primit câte o condamnare de aproape șapte ani de închisoare.

Secta religioasă a fost fondată chiar de către bunicul lui Sarah Mitchell. Nu este prima dată când membri ai acestei organizații religioase sunt condamnați din cauza faptului că refuză să apeleze la serviciile medicale.

Printre membrii care au avut probleme cu legea din această cauză se mai numără sora lui Sarah Mitchell și cumnatul acesteia.

Secta a atras multe critici în 1998, după ce o anchetă jurnalistică a analizat moartea a 78 de copii, înmormântați în cimitirul din Oregon al bisericii începând cu anul 1955. S-a descoperit că 21 dintre aceștia ar fi fost salvați dacă ar fi fost duși la spital.   

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3398 secunde