Digi24: Ce s-a întâmplat cu apa de pe planeta Marte. Până acum s-a crezut că a ajuns în spațiu

1631
Digi24: Ce s-a întâmplat cu apa de pe planeta Marte. Până acum s-a crezut că a ajuns în spațiu - ndqwjmhhc2g9zdjhnda5n2exndi2ngmx-1615977064.jpg

Articole recomandate

În urmă cu miliarde de ani planeta Marte găzduia lacuri, râuri și chiar oceane, însă ce s-a întâmplat cu toata apa rămâne un mister. Până acum, cercetătorii au crezut că aceasta a ajuns în spaţiu. Însă, conform unui nou studiu, o mare parte din apă a rămas blocată în scoarţa marţiană.


Asta nu înseamnă că sub suprafața planetei există „un fel de rezervor imens de apă”, a avertizat Eva Scheller, cercetătoare la Institutul de Tehnologie din California şi autoare principală a studiului publicat marţi în prestigioasa revistă Science.


„Spunem că scoarţa este alcătuită din ceea ce numim minerale hidratate, adică minerale care au apă în structura lor”, a declarat ea.


La începutul istoriei sale, Marte avea suficientă apă lichidă la suprafaţă pentru ca toată planeta să fie acoperită cu apă care ajungea la echivalentul unei înălţimi cuprinse între 100 şi 1.500 de metri, potrivit oamenilor de ştiinţă - prin comparaţie, 1.000 de metri înălţime pe întreaga ''Planetă roşie'' reprezintă jumătate din Oceanul Atlantic, după cum a calculat Eva Scheller.


Continuă să citeşti ştirea pe Digi24.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6388 secunde