Deutsche Welle: Maia Sandu l-a desemnat pe Igor Grosu să formeze noul guvern

Marţi, 16 Martie 2021, 20:54
1514
La finalul consultărilor de marți cu fracțiunile parlamentare, președintele Maia Sandu l-a desemnat pe președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, la funcția de premier al Republicii Moldova. În timp ce socialiștii erau la consultări cu șefa statului, candidatul majorității PSRM-Șor, Mariana Durleșteanu a anunțat pe Facebook că nu mai vrea să candideze la funcția de premier. „Am luat act de decizia doamnei Mariana Durleșteanu de a-și retrage candidatura de la funcția de prim-ministru. Având în vedere că nu există la moment un alt candidat care să fie susținut de o majoritate absolută formalizată, am decis să îl înaintez pe Igor Grosu la funcția de prim-ministru și i-am cerut să pregătească programul și să formeze o echipă cu care să meargă în Parlament”, a declarat Maia Sandu.


Obiectivul urmărit de șefa statului este epuizarea procedurii constituționale fără a fi învestit un nou guvern, pentru a putea dizolva cât mai rapid actualul parlament, considerat cel mai corupt din istoria Moldovei independente. Detestați pentru traseism și corupție (sondajele arată că nu ar mai accede în Parlament), exponenții partidelor care adăpostesc penali se opun și jonglează cu pandemia, pentru a-și prelungi aflarea în Legislativ. Ei susțin necesitatea învestirii unui guvern temporar, pe care îl numesc „de salvare națională”, care să administreze criza sanitară. În realitate, miza lor este, potrivit unor analiști politici, erodarea, pe fundalul crizei pandemice și economice, a încrederii cetățenilor în președintele Maia Sandu și în Partidul Acțiune și Solidaritate – formațiune aflată „pe val” care, în eventualitatea anticipatelor, ar ocupa cam jumătate din cele 101 fotolii de deputat.


Continuă să citești știrea pe DW.


Pagina a fost generata in 0.247 secunde