De ce a ignorat omenirea schimbările climatice, timp de aproape 60 de ani

630
De ce a ignorat omenirea schimbările climatice, timp de aproape 60 de ani - fondschimbariclimatice-1625576797.jpg

Articole de la același autor

Efectele „vremii ciudate” erau deja resimțite în anii 1960, însă oamenii de știință de la acea vreme, care studiau clima și arătau că există o legătură între combustibilii fosili și schimbările climatice, nu au fost luați în considerare. The Guardian a publicat un fragment editat din cartea „Cel mai mare experiment al nostru. O istorie a crizei climatice”, în care sunt evidențiate cele mai importante avertismente legate de efectele climatice, care au fost ignorate în ultimii șaizeci de ani.

În august 1974, CIA a realizat un studiu privind cercetarea climatologică în ceea ce privește problemele de securitate. Rezultatele au fost dramatice. Datele studiului avertizau cu privire la apariția unei noi ere de vreme ciudată, care va conduce la turbulențe politice și migrație în masă. Aceste două perspective negative, sublinia raportul din urmă cu 47 de ani, vor provoca la rândul lor multe neliniști sociale. Noua eră la care făcea referire raportul CIA nu era una care se referea neapărat la creșterea temperaturilor, pentru că la acel moment CIA intrase în contact atât cu teorii ale oamenilor de știință despre răcirea globală, cât și cu teorii despre încălzirea globală. Direcția în care se deplasa termometrul nu era, însă, preocuparea imediată a Agenției Centrale de Informații. Cu toate acestea, CIA știa că așa-numita „mică eră glaciară“, desfășurată între 1350 și 1850, provoca nu numai secetă și foamete, ci și război.

„Schimbările climatice au început în 1960”, informa prima pagină a raportului, dar nimeni, inclusiv climatologii, nu au recunoscut. Eșecurile culturilor agricole din Uniunea Sovietică și India, la începutul anilor 1960, au fost atribuite vremii standard nefericite. SUA au trimis cereale în India, iar sovieticii au ucis animalele, pentru a mânca.

Lumea a ignorat avertismentele, susținea raportul CIA, pe măsură ce populația globală a continuat să crească și statele au început să facă investiții tot mai mari în energie, tehnologie și medicină.

Între timp, vremea ciudată a continuat să se accentueze, fenomenele meteorologice extreme intensificându-se în multe țări, precum cele din vestul Africii. Oamenii din Mauritania, Senegal, Mali, Burkina Faso, Niger și Ciad au devenit primele victime ale schimbărilor climatice, susținea raportul CIA din 1974, dar suferința lor a fost mascată de alte lupte ori, pur și simplu, statele bogate nu au acordat atenție acestor probleme.

Pe măsură ce efectele schimbărilor climatice au început să se răspândească în alte părți ale lumii, la începutul anilor 1970 au fost raportate perioade de secetă, eșecuri ale culturilor agricole și inundații în Myanmar, Pakistan, Coreea de Nord, Costa Rica, Honduras, Japonia, Manila, Ecuador, URSS, China, India și SUA. Dar puțini oameni păreau dispuși să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat. „Titlurile de presă din întreaga lume evidențiază o poveste încă neînțeleasă pe deplin sau pe care nu vrem să o înfruntăm”, se mai preciza la vremea aceea în raport. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4648 secunde