Criză politică în Maldive: Guvernul avertizează Curtea Supremă

137
Criză politică în Maldive: Guvernul avertizează Curtea Supremă - crizapoliticamaldivepresedintele-1517830145.jpg

Articole recomandate

Guvernul din Maldive a avertizat că va ordona forțelor de securitate să împiedice orice încercare a Curții Supreme sau a opoziției de a-l destitui pe președintele Abdulla Yameen, care refuză eliberarea deținuților politici. Avertismentul Guvernului de la Male vine după ce, joi, Curtea Supremă a țării a luat decizia surpriză de a anula condamnările a nouă deținuți politici de rang înalt, relatează AFP și Reuters.

Ministrul Justiției, procurorul general Mohamed Anil, a declarat, în presă, că există informații conform cărora Curtea Supremă ar putea cere punerea sub acuzare sau destituirea președintelui și a subliniat că acest lucru poate duce la o criză de securitate națională.

Totodată, Curtea Supremă a ordonat reintegrarea a 12 deputați care fuseseră demiși din legislativ după ce au ieșit din partidul președintelui Yameen. Ulterior, fostul șef al statului Mohamed Nasheed, refugiat în Marea Britanie după o controversată condamnare pentru terorism, în 2015, a anunțat că va candida la următoarele alegeri prezidențiale.

În pofida apelurilor ONU, SUA, Franței sau Marii Britanii, Guvernul Maldivelor a refuzat să se supună deciziilor Curții și a suspendat lucrările Parlamentului.

Politica de represiune împotriva disidenților dusă de putere afectează imaginea de paradis turistic al micului arhipelag din Oceanul Indian cu o populație de circa 340.000, în majoritate musulmani suniți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9353 secunde