Criză în Republica Moldova. Uniunea Europeană îndeamnă la calm

333
Criză în Republica Moldova. Uniunea Europeană îndeamnă la calm - criza-1560113461.jpg
Uniunea Europeană a îndemnat la calm, după deciziile luate de Parlamentul de la Chișinău și în contextul evoluțiilor ulterioare, potrivit unei declarații semnate de purtătoarea de cuvânt a Comisiei pe teme de politică externă, Maja Kocijancic, informează Radio Chișinău, consultat de Agerpres. 


În declarație se subliniază că UE consideră că persoanele care au fost alese în mod democratic trebuie să identifice calea pe care să o urmeze Republica Moldova prin dialog. De asemenea, Uniunea Europeană așteaptă ca Republica Moldova, țară asociată cu Uniunea Europeană, să respecte statul de drept și să garanteze democrația, în conformitate cu principiile de bază ale Acordului de Asociere. 
"Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul de a coopera cu Republica Moldova cu privire la un proces de reformă robust pentru țară, în special în ceea ce privește combaterea corupției, asigurarea independenței sistemului judiciar și depolitizarea instituțiilor statului", potrivit declarației citate de Radio Chișinău. 


Reacția UE vine după ce Curtea Constituțională a Republicii Moldova a invalidat, sâmbătă, decretele președintelui Igor Dodon privind desemnarea ca premier a liderei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, și numirea guvernului condus de aceasta. Noul guvern depusese deja jurământul în fața Parlamentului. 


Anterior, Curtea a decis că Parlamentul nu își mai poate exercita atribuțiile constituționale, inclusiv cele de control asupra executivului, întrucât mandatul său a expirat. Conform instanței, toate actele adoptate de legislativ în ședința de sâmbătă sunt neconstituționale. 


Ședința parlamentului fusese convocată de Partidul Socialist (PSRM) al președintelui Igor Dodon și de blocul pro-european ACUM, alcătuit din PAS și din Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA). 


Deputații votaseră mai întâi - de asemenea neconstituțional, potrivit instanței de resort - și noua conducere a Parlamentului, cu socialista Zenaida Greceanîi ca președintă. 


Tot în ședința de sâmbătă a Parlamentului de la Chișinău, directorul Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, fusese revocat din funcție cu votul a 61 deputați ai PSRM și ai Blocului ACUM, iar imediat după decizia de revocare a șefului de la SIS, ședința legislativului a fost închisă. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5471 secunde