Criza forţei de muncă afectează industria alimentară din Marea Britanie

505
Criza forţei de muncă afectează industria alimentară din Marea Britanie - fond-1624901185.jpg

Articole de la același autor

Industria alimentară din Marea Britanie se confruntă cu lipsa forţei de muncă, potrivit unui comunicat transmis de Bloomberg. Brexitul şi pandemia de coronavirus sunt principalele cauze a dispariţiei muncitorilor.

Abatoarele, restaurantele, fermele duc o lipsă acută a personalului care muncea în industria alimentară. Procesatorii de carne sunt puşi în situaţia să reducă producţia din cauza unui deficit de şoferi care perturbă livrarea de alimente către supermarketuri. Depozitele şi fermele au şi ele probleme cu mâna de lucru, ceea ce riscă să perturbe livrările de alimente, în timp ce pub-urile şi restaurantele sunt forţate să îşi restricţioneze serviciile şi să majoreze salariile pentru angajaţii lor. „În fiecare zi trebuie să luptăm pentru a încerca să rezolvăm problemele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare. Vedem deja rafturi goale în unele părţi ale lanţului de aprovizionare cu alimente, în supermarketuri şi în sectorul ospitalităţii. Situaţia va continua. Vom vedea probleme intermitente pe întreg parcursul verii”, a declarat Shane Brennan, preşedintele Federaţiei „Cold Chain”.

Producţia de carne a scăzut în Marea Britanie

Problemele au apărut odată cu Brexitul, care a limitat intrările de muncitori ieftini din Uniunea Europeană. Problema s-a agravat în perioada pandemiei când mii de oameni din blocul comunitar au plecat din Marea Britanie. Acum că economia se redeschide mulţi din aceşti muncitori nu se grăbesc să se întoarcă. Produsele proaspete precum fructele şi legumele sunt afectate în mod deosebit pentru că riscă să se altereze dacă nu sunt culese la timp, subliniază Shane Brennan. Potrivit principalului sindicat al fermierilor britanici, sectorul horticulturii are un deficit de 40.000 de muncitori sezonieri, chiar şi după ce guvernul britanic a acordat 30.000 de vize pentru a creşte oferta de mână de lucru. Deficitul de mână de lucru cu care se confruntă fermierii şi procesatorii începe să afecteze şi producţia de carne. „Întreaga industria alimentară are probleme în acest moment. Am ajuns la un punct de disperare, se pare că ne îndreptăm spre un blocaj”, a spus îngrijorat Nick Allen, director la British Meat Processors Association. Asociaţia britanică a Prosatorilor de carne susţine că sectorul analizează închiderea unor linii de producţie locale şi cumpărarea de materie primă de peste hotare. Companiile au redus deja producţia din cauza lipsei de personal care să se ocupe de procesare şi a şoferilor care să efectueze livrările.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4102 secunde