Coreea de Sud va permite imunizarea anti-COVID a persoanelor de peste 65 de ani cu vaccinul de la AstraZeneca
Articole recomandate
Aeronava “Nadia Comăneci” îi va transporta pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris
18 Aprilie 2024
În Dubai a căzut cea mai abundentă ploaie din ultimii 75 de ani. Cum se explică fenomenul
18 Aprilie 2024
Caz asemănător cu cel de la 2 Mai. Ce au pățit polițiștii
18 Aprilie 2024
Mai mulţi români blocați în Dubai s-au întors în țară, anunță MAE. Pentru ceilalţi se caută soluții
18 Aprilie 2024
MAE monitorizează situația grupurilor de cetăţeni români blocate pe Aeroportul din Dubai
17 Aprilie 2024
Coreea de Sud va permite administrarea vaccinului anti-CoVID de la AstraZeneca inclusiv persoanelor de peste 65 de ani, în ciuda avertismentului unei echipe de experți despre lipsa datelor referitoare la eficiența acestui vaccin în cazul vârstnicilor, informează Agerpres.
Potrivit Agenţiei pentru controlul şi prevenirea bolilor (KDCA) din Coreea de Sud, vaccinările vor începe la 26 februarie cu aproximativ 1,5 milioane de doze de vaccin AstraZeneca. Până în iulie în jur de 10 milioane de persoane vor primi vaccinul, ţinta fiind atingerea imunităţii colective în noiembrie.
Agenţia sud-coreeană de reglementare va autoriza vaccinul de la AstraZeneca pentru utilizare de urgenţă, condiţionată de prezentarea de către companie a rezultatelor complete ale studiilor sale clinice, a declarat ministrul adjunct al sănătăţii, Kim Gang-lip.
„Cu toate acestea, am adăugat o prevedere de precauţie pentru decizie prudentă la utilizarea vaccinurilor la persoanele de 65 de ani şi peste'” a menţionat Kim.
Autorităţile au încercat să-i liniştească pe vârstnici după ce o comisie de experţi a recomandat prudenţă la administrarea vaccinului de la AstraZeneca persoanelor de peste 65 de ani, din cauza lipsei de date.
AstraZeneca şi coordonatorul din partea Universităţii Oxford al studiilor clinice, care au dezvoltat în comun vaccinul, au afirmat că acesta declanşează un răspuns imun bun la vârstnici.
Ministerul Sănătăţii a cerut să primească până în aprilie rezultatele finale ale testelor clinice efectuate de AstraZeneca în SUA pe circa 30.000 de subiecţi, printre care şi 7.500 de vârstnici, a menţionat Kim, precizând că KDCA examinează eficacitatea vaccinului în cazul variantelor britanică şi sud-africană.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Miercuri, 10 Februarie 2021
Miercuri, 10 Februarie 2021
Marţi, 09 Februarie 2021
Marţi, 09 Februarie 2021
Marţi, 09 Februarie 2021
Luni, 08 Februarie 2021
Luni, 08 Februarie 2021
Luni, 08 Februarie 2021
Luni, 08 Februarie 2021
Luni, 08 Februarie 2021
Duminică, 07 Februarie 2021