Consiliul de Securitate al ONU condamnă ferm ultimul tir nord-coreean de rachetă

176
Consiliul de Securitate al ONU condamnă ferm ultimul tir nord-coreean de rachetă - consiliul-1494936818.jpg

Articole recomandate

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a condamnat ferm ultimul tir de rachetă efectuat, duminică, de Coreea de Nord, cerând sancțiuni în fața "comportamentului extrem de destabilizator" al Phenianului, transmite AFP, consultată de Agerpres.

În această declarație unanim susținută, inclusiv de China, aliata Coreei de Nord, Consiliul a solicitat Phenianului să facă dovada "imediat a unui angajament sincer pentru denuclearizare prin acțiuni concrete", a doua zi după testul cu rachetă balistică descrisă de regimul comunist ca fiind "capabilă să transporte o mare și puternică ogivă nucleară".

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate au cerut de asemenea Phenianului să nu "efectueze noi teste cu rachete nucleare și balistice".

Adoptarea acestei declarații, propusă de Washington, are loc în ajunul unei reuniuni a Consiliului cu ușile închise, solicitată de SUA și Japonia, pe același subiect.

În declarația sa, Consiliul "a promis să pună în practică pe deplin măsurile impuse" și a chemat totodată ferm celelalte state să facă același lucru.

Organismul ONU și-a exprimat "cea mai profundă îngrijorare" privind "comportamentul extrem de destabilizator și atitudinea de nesupunere flagrantă și provocatoare a Phenianului față de Consiliul de Securitate".

Coreea de Nord a efectuat, de anul trecut, două teste nucleare și zeci de lansări de rachete balistice în vederea dezvoltării unei rachete capabile să transportă o ogivă nucleară care să poată atinge teritoriul american.

Conform rezoluțiilor ONU, Phenianul are interdicția de a dezvolta tehnologii nucleare și balistice.

Consiliul de Securitate a adoptat, anul trecut, două rezoluții ce impun sancțiuni Coreei de Nord și tăierea accesului liderului Kim Jong-un la devizele internaționale necesare finanțării programelor sale militare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5422 secunde