Comisia Europeană propune interzicerea deplasărilor neesențiale către UE până la 15 mai

268
Comisia Europeană propune interzicerea deplasărilor neesențiale către UE până la 15 mai - comisia-1586543341.jpg

Articole recomandate

Comisia Europeană a propus, miercuri, interzicerea tuturor deplasărilor neesențiale către Uniunea Europeană până la 15 mai, prelungind restricțiile actuale impuse pentru a limita pandemia de Covid-19, transmite agenția Reuters, consultată de Agerpres.

"Toate statele membre au pus în aplicare cu succes măsuri de distanțare socială pentru a limita interacțiunea socială și a încetini răspândirea virusului. Restricția privind călătoriile neesențiale către UE din țările terțe completează aceste măsuri la frontierele externe ale UE. Deși putem vedea primele rezultate încurajatoare, prelungirea restricției de călătorie este necesară pentru a reduce în continuare riscurile de răspândire în și mai mare măsură a bolii. Nu ar trebui să lăsăm ușa deschisă atunci când ne protejăm casa", a declarat Margaritis Schinas, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru promovarea modului de viață european.

Restricțiile privind frontierele externe trebuie să meargă mână în mână cu eforturile de menținere a fluxurilor de mărfuri în interiorul blocului comunitar, pentru a ne asigura că "produse vitale precum cele alimentare, medicamentele și echipamentele de protecție pot ajunge la destinație fără întârzieri", a susținut, la rândul său, comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.

Potrivit unui comunicat publicat marți seară, Comisia Europeană invită la adoptarea unei abordări coordonate în ceea ce privește prelungirea, deoarece acțiunea la frontierele externe poate fi eficace numai dacă este pusă în aplicare de toate statele membre ale UE și ale spațiului Schengen la toate frontierele, cu aceeași dată de încetare și în mod uniform.



Restricția de călătorie, precum și invitația de a o prelungi se aplică "zonei UE+", care include toate statele membre ale spațiului Schengen (inclusiv Bulgaria, Croația, Cipru și România) și cele patru state asociate spațiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția) - în total, 30 de țări.


Evaluarea efectuată de Comisia Europeană cu privire la situația actuală indică o creștere continuă a numărului de noi cazuri și decese în întreaga UE, precum și propagarea pandemiei în afara UE, inclusiv în țări din care, de obicei, milioane de persoane călătoreau către UE în fiecare an. În acest context, prelungirea restricției de călătorie este necesară pentru a reduce riscul răspândirii în și mai mare măsură a bolii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4419 secunde