CNN - Întors din spaţiu, Jeff Bezos face acte de caritate. Cui a donat bani
Articole de la același autor
Miliardarul Jeff Bezos, fondatorul Amazon a anunțat, la întoarcerea din spaţiu, că va dona câte 100 de milioane de dolari colaboratorului CNN Van Jones și chef-ului Jose Andres. Bezos a spus că Jones și Andres sunt liberi să facă „ceea ce vor” cu banii.
„Ei pot da totul propriei lor organizații caritabile. Sau îi pot împărți. Depinde de ei. Banii sunt legați de o inițiativă filantropică surpriză, numită „Courage and Civility Award”, a spus Bezos, citat de CNN.
Premiul își propune să îi onoreze pe cei care au „demonstrat curaj” și au încercat să fie unificatori într-o lume dezbinată, a adăugat Bezos. Van Jones este cofondator al mai multor organziații non-profit, iar Jose Andres a înființat World Central Kitchen, o organizație non-profit care oferă hrană în urma dezastrelor naturale. Inițiativa filantropică a lui Bezos vine într-o perioadă în care el și colegii săi miliardari, precum Richard Branson, proprietarul Virgin Galactic, se confruntă cu critici pentru că și-au cheltuit banii pentru turismul spațial. Bezos a fost criticat anterior pentru că nu s-a dovedit mai filantrop, dar a donat miliarde de dolari în ultimii ani pentru cauze precum schimbările climatice și băncile de alimente.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 20 Iulie 2021
Duminică, 13 Iunie 2021
Miercuri, 09 Iunie 2021
Joi, 03 Iunie 2021
Sâmbătă, 01 Mai 2021
Joi, 29 Aprilie 2021
Joi, 08 Aprilie 2021
Joi, 01 Aprilie 2021
Luni, 01 Februarie 2021
Luni, 28 Decembrie 2020