Cinci morți la un festival de muzică rock din Belgia

381
1
Cinci morți la un festival de muzică rock din Belgia - festivalbelgia-1313767830.jpg
Furtuna violentă care s-a abătut joi după-amiază asupra unuia dintre cele mai importante festivaluri de muzică rock din Belgia a provocat moartea a cinci persoane, a informat Primăria orașului Hasselt, iar organizatorii au anunțat anularea festivalului, relatează Agerpres.

Festivalul Pukkelpop, care reunește în fiecare an zeci de mii de persoane, începuse joi seara și urma să se încheie sâmbătă.

Două scene s-au prăbușit, dintre care una pe participanții la festival. Multe din instalațiile metalice plasate la intrare, precum și ecrane uriașe s-au prăbușit, mulți arbori au fost smulși din rădăcină din cauza vântului și a ploii puternice.

Potrivit unor martori, citați de media belgiene, se crease "un haos incredibil". Între 60.000 și 65.000 de persoane erau prezente la festival în momentul în care s-a abătut furtuna.

Premierul belgian, Yves Leterme, s-a deplasat la locul festivalului în cursul nopții de joi spre vineri pentru a adresa condoleanțe familiilor și prietenilor victimelor.

Căile ferate belgiene au suplimentat garniturile de tren vineri pentru a facilita întoarcerea acasă a participanților la festival, marea majoritate a lor fiind tineri.

Comentează știrea

Cosmin
21 august 2011
Nu e festival rock!

Dragilor, documentati-va un pic cand scrieti un articol pe baza unei stiri preluata de pe fluxurile internationale: festivalul Pukkelpop nu are legatura cu rockul, ci este pop, electro si un pic indie

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3338 secunde