Charles Michel va reprezenta interesele britanice la Consiliul European de iarnă

147
Charles Michel va reprezenta interesele britanice la Consiliul European de iarnă - charles-1576166880.jpg

Articole recomandate

Noul președinte al Consiliului European, fostul premier belgian Charles Michel, reprezintă interesele britanice la summitul UE, a anunțat un purtător de cuvânt britanic la Bruxelles, relatează AFP. 


Summitul UE a început, ieri, în ziua scrutinului din Regatul Unit, iar prim-ministrul Boris Johnson, care s-a angajat să scoată țara din UE până la finalul lui ianuarie, nu a efectuat deplasarea la Bruxelles. 


"Conform practicii în vigoare, Regatul Unit și-a încredințat votul președintelui Consiliului pentru a-l exercita în numele său", a declarat purtătorul de cuvânt al reprezentanței britanice la UE. 


Prima zi a summitului a fost consacrată "Pactului ecologic european" și bugetului multianual al UE, dar toți cei prezenți sunt cu gândul la alegerile britanice. Perioada de după Brexit va fi evocată, astăzi, în a doua zi a summitului, prin intermediul negocierii viitoarei relații comerciale a Londrei cu Cei 27. 


Boris Johnson dă asigurări că va încheia un nou acord comercial cu UE până la sfârșitul perioadei de tranziție care va urma după Brexit, respectiv până la 31 decembrie 2020, și că nu va solicita o perioadă suplimentară Bruxellesului.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3916 secunde