Cercetătorii au descoperit de ce unii oameni nu se îmbolnăvesc de COVID-19

588
Cercetătorii au descoperit de ce unii oameni nu se îmbolnăvesc de COVID-19 - fond-1636729707.jpg
Există oameni care au fost testați negativ pentru COVID-19, chiar dacă toată familia lor s-a îmbolnăvit sau la locul de muncă toţi colegii s-au infectat. Acum, oamenii de știință au găsit o explicație pentru acest lucru: aceste persoane au o „memorie imună” care elimină rapid virusul cu ajutorul celulelor T ale sistemului imunitar, ceea ce înseamnă că testele PCR și cele de anticorpi înregistrează un rezultat negativ, relatează The Guardian.



Aproximativ 15% dintre angajații din domeniul sănătății care au fost monitorizați în timpul primului val al pandemiei, în Londra, par să se potrivească acestui scenariu. Descoperirea ar putea deschide calea pentru o nouă generație de vaccinuri bazate pe răspunsul celulelor T, care ar putea produce o imunitate mult mai durabilă, spun oamenii de știință. „Toată lumea a auzit de oameni care au fost expuși la virus, dar nu s-au infectat. Ceea ce nu știam este dacă acești indivizi chiar au reușit să evite complet virusul sau dacă au eliminat în mod natural virusul înainte ca acesta să fie detectabil prin teste de rutină”, a spus Leo Swadling, imunolog la University College London și autor principal al studiului. În cercetare au fost monitorizați angajații din domeniul sănătății pentru semne de infecție și răspuns imun în timpul primului val al pandemiei. În ciuda unui risc ridicat de expunere, 58 de participanți nu au fost testați pozitiv pentru COVID-19 în niciun moment. Cu toate acestea, probele de sânge prelevate de la acești oameni au arătat că au avut o creștere a celulelor T care au reacționat împotriva COVID-19, în comparație cu probele prelevate înainte de apariția pandemiei și în comparație cu persoanele care nu au fost expuse deloc la virus. Au avut, de asemenea, creșteri ale unui alt marker sanguin al infecției virale. Studiul sugerează că la o subgrupă de oameni erau deja celule T cu memorie de la infecții anterioare cu alte coronavirusuri sezoniere care provoacă răceli comune, care i-au protejat de COVID-19. Aceste celule imunitare „adulmecă” proteinele din mecanismul de replicare – o secțiune a COVID-19 împărtășită cu coronavirusurile sezoniere, iar la unii oameni acest răspuns a fost suficient de rapid și de puternic pentru ca infecția să fie eliminată în stadiu incipient. „Aceste celule T preexistente sunt pregătite să recunoască SARS-CoV-2”, a spus Swadling.

Celulele T ale sistemului imunitar, mai eficace decât anticorpii monoclonali

Descoperirea este foarte importantă deoarece celulele T al răspunsului imun tind să confere o imunitate de durată mai lungă, care durează de obicei câțiva ani, în comparație cu anticorpii. Aproape toate vaccinurile anti-COVID existente se concentrează pe amorsarea anticorpilor împotriva proteinei vitale care ajută SARS-CoV-2 să intre în celule. Acești anticorpi neutralizanți oferă o protecție excelentă împotriva formelor severe ale bolii. Cu toate acestea, imunitatea scade de-a lungul timpului. În schimb, răspunsul celulelor T nu tinde să se estompeze la fel de repede și „ține minte” și alte coronavirusuri, ceea ce înseamnă că un vaccin care ar viza și această regiune a sistemului imun ar proteja probabil împotriva noilor tulpini, și, eventual, chiar împotriva unor variante complet noi. „Perspectivele din acest studiu ar putea fi vitale în proiectarea unui alt tip de vaccin. Un vaccin care stimulează imunitatea celulelor T împotriva diferitelor ținte de proteine virale care sunt comune mai multor coronavirusuri diferite ar completa vaccinurile care induc anticorpi neutralizanți”, a spus Alexander Edwards, profesor asociat în tehnologie biomedicală la Universitatea din Reading. 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2901 secunde