Cehia ar putea menține granițele închise timp de șase luni

161
Cehia ar putea menține granițele închise timp de șase luni - cehia-1584974644.jpg

Articole recomandate

Cehia plănuiește să mențină granițele închise pentru multe luni, a declarat, duminică, Roman Prymula, epidemiologul care conduce comitetul național de criză împotriva epidemiei, transmite DPA.

"Granițele vor rămâne închise mai multe luni. Va depinde de situația din țările vecine", a afirmat Prymula, adăugând că ar putea fi vorba de șase luni.

Cetățenii străini vor putea să plece din țară, dar nu li se va permite să revină, a spus Prymula la postul de televiziune Prima.

Se vor face excepții pentru persoanele care trăiesc aproape de frontieră și fac naveta pentru a lucra în Austria sau Germania. Dacă vor fi găsite persoane care se vor folosi în mod fraudulos de această facilitate, ea va fi retrasă, a avertizat ministrul de Interne, Jan Hamacek. 


Șoferii de TIR-uri vor fi autorizați să tranziteze prin punctele de frontieră pentru a asigura continuitatea fluxului de mărfuri.

Guvernul de la Praga mai intenționează să extindă controalele stricte la deplasările cetățenilor, instituite pentru a opri răspândirea virusului.

"Paștele nu va fi ca de obicei", a mai spus Prymula, precizând că oamenii nu își vor putea vizita familiile sau merge la biserică. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4738 secunde