Caz șocant în Bihor: o tânără a fost bătută, tunsă și lăsată goală în curtea mamei sale

214
Caz șocant în Bihor: o tânără a fost bătută, tunsă și lăsată goală în curtea mamei sale - politia-1633873063.jpg

Articole de la același autor

O tânără din Bihor a fost sechestrată, bătută, tunsă și apoi lăsată în pielea goală în curtea mamei sale, agresorii fiind copiii unui fost primar care o suspectau că are o relație cu tatăl lor. Trei persoane, între care și un pompier au fost reținute în acest caz, potrivit ebihoreanul.ro.

Incidentul s-a produs vineri după-amiază în satul bihorean Ortiteag din comuna Măgeşti, într-un birou al unei firme de construcţii, unde femeia era angajată contabilă.

Cei trei au chemat-o pe victimă la birou sub pretextul că au nevoie de ajutorul ei, iar după ce a ajuns au sechestrat-o aproape 8 ore, i-au luat telefonul, i-au pus un căluş în gură, au legat-o de mâini şi picioare, au dezbrăcat-o şi au tuns-o cu un aparat, tăindu-i şi genele şi sprâncenele, au bătut-o, iar în final au dus-o cu mașina și au lăsat-o în curtea mamei sale.


Abia aici, femeia, mamă a doi copii de 11 şi 18 ani, a reuşit să ceară ajutor, sunând la Poliţie, scrie ebihoreanul.ro.

Agresorii ar fi fiul, fiica fostului primar din Măgești și logodnicul acesteia care este pompier.

Cei trei au fost reținuți.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7239 secunde