Cât pierde Turcia din pricina manifestațiilor de la Istanbul

147

Articole recomandate

Prejudiciul cauzat de protestele antiguvernamentale, care au cuprins întreaga Turcie, a fost estimat de autoritățile de la Ankara la circa 70 milioane de lire turcești (aproximativ 40 milioane de dolari), după cum a declarat, într-o reuniune a parlamentului, ministrul turc de interne Muammer Guler, relatează agenția rusă de știri RIA Novosti.

De la începutul protestelor, în Turcia s-au desfășurat 603 de demonstrații în 77 din cele 81 de provincii turcești, a precizat ministrul de interne Muammer Guler, adăugând că, în perioada revoltelor, au fost avariate, în-tr-o măsură mai mare sau mai mică, 280 birouri și magazine, șase agenții guvernamentale, 106 secții de poliție și 207 de vehicule private, precum și 11 clădiri aparținând Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP, de guvernământ).

De aproape o săptămână, în Turcia au loc proteste antiguvernamentale, care au început la Istanbul cu o acțiune în apărarea parcului Gezi, din centrul orașului, pe care autoritățile intenționau să-l distrugă pentru a ridica un centru comercial. Protestatarii din Istanbul au fost susținuți de majoritatea provinciilor din Turcia, precum și de către turcii din diasporă.

Protestatarii se opun de asemenea islamizării țării și acuză de autoritarism puterea de la Ankara. Premierul Recep Tayyip Erdogan a declarat că acțiunile au fost organizate de către extremiști.

La dispersarea manifestanților, poliția turcă a făcut uz de gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Numărul persoanelor rănite ca urmare a ciocnirilor cu poliția se ridică la 3.000, dintre care 26 sunt în stare critică, potrivit agenției ruse de presă, care scrie de asemenea că doi manifestanți și-au pierdut viața în acțiunile de stradă.

v v v

Primul raport al autopsiei tânărului manifestant ucis luni seara, la Hatay (sudul Turciei), în timpul unei manifestații antiguvernamentale, nu a confirmat ipoteza că a fost ucis de gloanțe, așa cum afirma guvernatorul.

"Autopsia nu a identificat niciun punct de intrare sau de ieșire a unui glonț, nici leziuni în țesuturile cerebrale", a anunțat Ministerul Public.

În schimb, medicii legiști au constatat o fractură a cutiei craniene de 3 centimetri pe 2,5 centimetri, fără a se putea pronunța imediat asupra cauzei decesului.

Într-un comunicat, Biroul guvernatorului provinciei Hatay a anunțat că Abdullah Comert, în vârstă de 22 de ani, a decedat la spital după ce a fost grav rănit "de focuri de armă trase de către o persoană neidentificată".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.022 secunde