Comisarul european Valdis Dombrovskis:

"Bugetul italian încalcă în mod clar regulile UE"

166

Articole recomandate

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru moneda euro și dialog social, a afirmat că planurile Italiei de a crește substanțial deficitul său public contravin în mod clar angajamentelor privind disciplina bugetară a Uniunii Europene, relatează agenția DPA.

"Este clar că strategia bugetară prezentată, ce prevede mai degrabă o creștere substanțială a deficitului structural decât o scădere, este în contradicție cu angajamentele Italiei", a declarat Dombrovskis într-un interviu în cotidianul Corriere della Sera.

Joi, guvernul italian populist a stabilit pentru 2019 o țintă de deficit de 2,4% din PIB, în loc de 0,8% prevăzut de către administrația anterioară și de 1,6% recomandat de către ministrul Economiei Giovanni Tria.

Următorul pas pentru Italia este prezentarea în mod detaliat a planurilor sale bugetare Comisiei Europene în octombrie. Executivul comunitar ar putea să le respingă sau să ceară revizuiri substanțiale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2449 secunde