Bisericile de lemn din România vor putea fi vizitate în Ruta Cultural Turistică

456
Bisericile de lemn din România vor putea fi vizitate în Ruta Cultural Turistică - onouarutaturistica-1603815557.jpg

Articole de la același autor

O nouă rută turistică a fost lansată, marţi 27 octombrie, în cadrul evenimentului „Protejarea și valorificarea cultural turistică a monumentului istoric Biserica de lemn din Valea Crișului, Bihor”. Obiectivele turistice cuprinse în rută evidențiază esența spiritului românesc comunitar și a creativității sale artistice, regăsită în bagajul decorativ, pictural și conceptual. 


Pe parcursul călătoriei turiștii vor avea posibilitatea de a cunoaște tradiții străvechi, care spun povestea geniului popular românesc și al unității neamului. Ruta cuprinde, 10 lăcașuri de cult din județul Bihor, 13 din județul Cluj, peste 100 de biserici de lemn și mănăstiri din județul Maramureș, 10 din județul Satu Mare, 16 din județul Suceava, totodată, alte 16 din județul Neamț și nu în ultimul rând, încă 2 biserici de lemn din județul Mehedinți. Organizatorii precizează că, ruta rămâne deschisă și altor județe care doresc să promoveze patrimoniul antropic deținut. Obiectivele turistice regăsite în Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn din România vor oferi celor care le vizitează posibilitatea de a învăța, de a trăi și de a lua parte la o experiență semnificativă, antrenantă și memorabilă, care poate fi personalizată în funcție de interesele fiecăruia. Acest fapt este datorat diversității patrimoniului antropic și natural, legendelor, gastronomiei locale, dar și posibilității de a desfășura o serie de activități, precum turismul cultural, speologic sau de aventură. 


Evenimentul a fost organizat de Agenția de Management al Destinației Bihor, Parohia Ortodoxă din Valea Crișului și Episcopia Ortodoxă a Oradiei, cu sprijinul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, proiect cofinanțat de Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului – Timbrul Monumentelor Istorice. Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn din România este recunoscută de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri şi poate fi descrisă ca o călătorie în timp, de-a lungul a sute de ani de istorie. Următorul pas este ca Ruta Cultural Turistică a Bisericilor din lemn din România să fie certificată de Consiliul Europei.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3405 secunde