Berea e bună la toate! Inclusiv la salvat vieți…

333
Berea e bună la toate! Inclusiv la salvat vieți… - dddd-1583412637.jpg

Articole recomandate

Un bărbat din Vietnam a fost salvat de la moarte după ce medicii i-au administrat un tratament special - 15 doze de bere, câte una pe oră, potrivit Observator. Bărbatul consumase o cantitate uluitoare de metanol, substanță toxică pentru organism, iar soluția aleasă le-a dat timp cadrelor medicale să-i facă dializă.

Nguyen Van Nhat a ajuns la spitalul din provincia Quang Tri cu o alcoolemie record, de 1.119 ori peste limită, fiind practic în colaps. Primele trei doze de bere, adică aproximativ un litru, i-au fost administrate pe loc, la internare, pentru a câștiga minute prețioase. Apoi, medicii i-au turnat practic în stomac câte o doză la fiecare 60 de minute.

Chiar dacă Nguyen Van Nhat a încetat să mai bea, după ce a ajuns în spital, metanolul a continuat să fie eliberat în sânge. Pentru a opri metabolizarea acestuia de către ficat a fost nevoie de alcool etilic, care este procesat cu prioritate de către organism. Astfel, medicii au câștigat ore prețioase în care să îi facă dializă și, astfel, să îi salveze viața.

Nu este clar cum a ajuns bărbatul cu o astfel de cantitate de alcool metilic în sânge, însă publicația Daily Star precizează că substanța se găsește în băuturile fabricate artizanal.

Spre deosebire de etanol, care se regăsește în bere, vin sau băuturi spirtoase fabricate corespunzător, metanolul este cu mult mai periculos și poate duce la orbire sau chiar deces dacă este consumat în cantități mari.

Potrivit sursei citate, absorbția alcoolului metilic este rapidă, dar efectele toxice asupra organismului întârzie să se manifeste timp de câteva ore, în special dacă este ingerat alături de etanol.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 15 Ianuarie 2020
Stire din Actual : PENTRU FANI… "El Chapo", marcă de bere
Vineri, 04 Octombrie 2019
Stire din Economie : Forumul de Afaceri România - Vietnam
Sâmbătă, 13 Aprilie 2019
Stire din Economie : Forumul de Afaceri România – Vietnam
Pagina a fost generata in 0.6589 secunde