BBC și-a spionat angajații de 140 de ori în ultimii cinci ani

97
BBC și-a spionat angajații de 140 de ori în ultimii cinci ani - spioni-1388484047.jpg

Articole recomandate

Serviciul de investigații al grupului BBC a spionat e-mailurile angajaților acestei companii, într-o serie de anchete care vizau presupuse activități infracționale, precum agresiuni, fraudă, furt, mită și hărțuire, informează dailymail.co.uk. Cereri de spionare a conturilor de e-mail ale unor angajați ai BBC au fost autorizate, începând din 2009, și pentru alte investigații care vizau folosirea computerului în scopuri abuzive, scurgeri de informații, comunicații premeditat ostile și incidente de securitate.

BBC spune că dovezile adunate "au implicat în general angajați ai grupului, parteneri ai serviciului de investigații sau terțe părți ale căror activități au avut un impact negativ asupra BBC, indiferent dacă acele dovezi au fost obținute pornind de la premizele BBC sau din altă parte". În 2013 au fost aprobate 21 de astfel de cereri, un număr în scădere față de anii anteriori - 30 în 2012, 40 în 2011, 24 în 2010 și 25 în 2009.

Salariații monitorizați nu știau că e-mailurile lor erau urmărite, deși BBC spune că angajații săi sunt conștienți de faptul că monitorizarea poate fi efectuată "în circumstanțe excepționale". Cifrele pentru 2012 au fost date publicității după depunerea la începutul acestui an a unei cereri în baza legii Freedom of Information Act (FOI) și arată că patru cereri de monitorizare au fost făcute din cauza unei presupuse scurgeri de informații.

Opt cereri au vizat utilizarea computerului în scopuri abuzive, șase cereri au vizat acuzația de fraudă, una a vizat o acuzație de hărțuire, una pentru o acuzație de mită, două pentru comunicații premeditat ostile, două pentru furt și una pentru o anchetă polițienească.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 19 Decembrie 2013
Stire din Actual : Angela Merkel compară NSA cu STASI
Luni, 16 Decembrie 2013
Stire din Actual : Spion britanic  arestat în Iran
Pagina a fost generata in 0.5646 secunde