Atentate sângeroase la Istanbul. 29 de morți după explozia a două bombe, pe stadionul Beșiktaș

167
Atentate sângeroase la Istanbul.  29 de morți după explozia a două bombe, pe stadionul Beșiktaș - 29demortiinturcia-1481457318.jpg

Articole recomandate

Cel puțin 29 persoane au murit și peste 166 au fost rănite în urma celor două explozii care au avut loc în apropierea stadionului Beșiktaș din Istanbul. Atacul, produs sâmbătă seară, a vizat forțele de ordine și s-a înregistrat după un meci de fotbal. La momentul celor două explozii, cei mai mulți dintre suporteri plecaseră deja de pe stadion.

Dintre cei 29 de oameni uciși, 27 sunt polițiști, ceilalți doi sunt civili. AFP relatează că, potrivit oficialilor turci, 10 persoane au fost reținute și plasate în arest în legătură cu acest atac, ultimul dintr-un val de atentate care a însângerat Turcia din vara lui 2015. Concret, un vehicul capcană a explodat în proximitatea unei mașini de transport a poliției, la ora 22.29 (19.29 GMT), în față la Vodafone Arena și, 45 de secunde mai târziu, un kamikaze s-a aruncat în aer în mijlocul unui grup de polițiști în parcul din apropiere de Maçka. Vicepremierul turc Numan Kurtulmus a denunțat un "atac terorist care a vizat în mod clar forțele de poliție de intervenție". Acest dublu atac, care nu a fost imediat revendicat, a lovit un cartier turistic al Istanbulului, situat între emblematica piață Taksim și fostul palat imperial Dolmabahçe, în partea europeană a metropolei turce. Premierul turc Binali Yildirim a ordonat ca steagurile să fie coborâte în bernă, azi. Totodată, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a amânat o vizită prevăzută în Kazahstan după dublul atentat comis în centrul orașului Istanbul.

Clubul Beșiktaș a anunțat, duminică dimineață, că două dintre persoanele care au decedat în dublul atentat de la Istanbul, soldat cu 29 de morți, erau reprezentanți ai grupării.

Vefa Karakurdu era director al unei secții speciale de poliție care avea în sarcină Vodafone Arena și membru al congresului clubului Beșiktaș. Tunc Uncu, în vârstă de 29 de ani, era angajat al magazinului Kartal Yuvasi al grupării Beșiktaș.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9817 secunde