Atentat dejucat în Franța. Fillon: "Eu eram ținta presupușilor jihadiști arestați"

Joi, 20 Aprilie 2017
123
Candidatul dreptei la alegerile prezidențiale din Franța, Francois Fillon, a declarat că el era ținta presupușilor jihadiști arestați, marți, la Marsilia, sub suspiciunea că pregăteau un atac iminent în timpul campaniei electorale, informează EFE.

Ministrul de interne francez Matthias Fekl l-a informat, joia trecută, pe Fillon că a fost interceptat "un mesaj care îl desemna drept țintă", a explicat Fillon într-un interviu publicat, ieri, de Le Figaro, în care a insistat că, în pofida acestor amenințări, nu și-a modificat programul de campanie.

Fillon consideră că cei doi tineri arestați la Marsilia, având asupra lor arme și explozibili, îl vizau personal pentru că el este "candidatul cu proiectul cel mai radical împotriva totalitarismului islamic".

Cu toate că, în mod oficial, procurorii antitero nu au detaliat pe cine anume intenționau cei doi să atace, mass media au relatat că serviciile secrete atribuie unuia dintre suspecți o fotografie în care apare o mitralieră, un steag al grupării teroriste Stat Islamic, muniții amplasate de așa manieră încât să formeze expresia "legea Talionului" și prima pagină a cotidianului Le Monde, datat 16 martie, în care apărea Fillon.

Pagina a fost generata in 0.1907 secunde