X
X
Mai multe ştiri online:

Atentat cu bombă la Atena

Ştire online publicată Marţi, 10 Aprilie 2012. Autor: Cuget Liber Online.
Un dispozitiv incendiar artizanal a explodat în noaptea de duminică spre luni în fața unei anexe a Ministerului grec al Administrației, din apropierea centrului Atenei, provocând pagube materiale importante, a anunțat, ieri, o sursă din poliție, citată de AFP, citată de Mediafax.

Explozia s-a produs la ora locală 1.52 (1.52, ora României), în fața acestei clădiri, provocând un incendiu care a avariat serios parterul imobilului și o mașină parcată în apropiere, potrivit aceleiași surse.

Atentatele cu dispozitiv incendiar sunt frecvente în Grecia, poliția imputându-le unei mișcări locale active împotriva măsurilor de austeritate impuse țării în schimbul împrumuturilor internaționale.

Acestea vizează de obicei clădiri publice, bănci, reprezentanțe diplomatice sau societăți străine.

La sfârșitul lui februarie, o tentativă de atentat cu dispozitiv incendiar artizanal la metroul din Atena, o premieră de acest gen, a fost revendicată săptămâna trecută de "Mișcarea 12 februarie", o grupare a cărei denumire face aluzie la data la care a fost votat în Parlament un nou set de măsuri de rigoare, la cererea creditorilor țării, Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

Politică-Administrație
Luni, 14 septembrie Foto : Marian Vasiliev: "Prima parcare subterană va fi inaugurată pe 1 Decembrie 2021!" 31495 vizite, 0 comentarii Marian Vasiliev: "Prima parcare subterană va fi inaugurată pe 1 Decembrie 2021!"
Social
Luni, 14 septembrie Foto : Atenţie, constănţeni! Bulevardul Tomis va deveni cu sens unic din 1 octombrie 3979 vizite, 0 comentarii Atenţie, constănţeni! Bulevardul Tomis va deveni cu sens unic din 1 octombrie
Cultură-Educație
Miercuri, 16 septembrie Foto : Doliu la Teatrul de Stat! A încetat din viaţă actorul Alexandru Mereuţă 1484 vizite, 0 comentarii Doliu la Teatrul de Stat! A încetat din viaţă actorul Alexandru Mereuţă
Eveniment
Marti, 15 septembrie Foto : GALERIE FOTO / Liberalul Marian Iordache, condus pe ultimul drum de medgidieni 1267 vizite, 0 comentarii GALERIE FOTO / Liberalul Marian Iordache, condus pe ultimul drum de medgidieni
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.5105 secunde