Atac rasist în SUA. Un individ a împușcat doi indieni, crezându-i arabi

415
Atac rasist în SUA. Un individ  a împușcat doi indieni, crezându-i arabi - atacrasist-1488117367.jpg

Articole recomandate

Un american a ucis un indian și a rănit un altul deschizând focul asupra lor și strigându-le "Plecați din țara mea!", fiindcă crezuse că cele două victime ale sale sunt originare din Orientul Mijlociu. 


Cei doi bărbați de origine indiană, angajați în sectorul de înaltă tehnologie, au fost luați drept ținte într-un bar din Kansas, în timp ce priveau un meci la televizor. Unul dintre ei locuia în SUA de peste 10 ani. Această crimă cu motivații aparent rasiste a creat emoție în comunitatea indiană din SUA până în India. 


Autoritățile l-au inculpat pe presupusul trăgător, Adam W. Purinton, în vârstă de 51 de ani, pentru asasinat și două tentative de asasinat. Cauțiunea sa a fost stabilită la două milioane de dolari. El a fost reținut după focurile de armă în alt restaurant din acest stat din centrul SUA, unde se lăudase că a ucis doi bărbați originari din Orientul Mijlociu, potrivit jurnalului Kansas City Star. 


Srinivas Kuchibhotla a fost ucis, iar Alok Madasani, rănit. Ambii erau în vârstă de 32 de ani și lucrau pentru firma GPS Garmin. Poliția federală americană (FBI) a preluat ancheta pentru a stabili dacă aceasta este într-adevăr o crimă cu caracter rasist, autoritățile locale neavând încă o certitudine în acest sens. 


Organizația Hindu American Fondation a condamnat acest atac, cerând ca el să fie tratat ca o crimă rasistă. "Orice altceva ar fi o nedreptate pentru victime și familiile lor", a indicat ea. Guvernul indian și-a exprimat de asemenea emoția. "Sunt șocată de împușcăturile din Kansas", a scris pe Twitter Sushma Swaraj, ministrul Afacerilor Externe al Indiei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7472 secunde