"Atac cu bombă" la New York. Poliția, în stare de alertă. Un suspect a fost arestat

98

Articole recomandate

O explozie a avut loc luni într-o autogară din orașul american New York, sute de persoane fiind evacuate, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate locale, notează realitatea.net. Potrivit unor informații oferite de NYPD și citate de presa americană, un dispozitiv exploziv improvizat a fost detonat de un atentator. Suspectul ar fi fost arestat. 


Poliția din New York a confirmat o intervenție în urma unei explozii produse la un terminal de autobuze din Manhattan. Incidentul a avut loc luni dimineață (luni după-amiază, ora României), iar sute de persoane au fost evacuate.

"Poliția din New York a intervenit la o explozie de origine incertă produsă în zona străzilor 42 / 8, în Manhattan. Platformele liniilor A, C și E au fost evacuate; datele sunt încă preliminare", informează instituția. 

Departamentul de Pompieri din New York a anunțat că patru oameni au fost răniți ușor. ABC News scrie că sursa exploziei este un dispozitiv improvizat și că poliția l-a arestat pe autorul atacului, care a fost la rândul său rănit. Suspectul, originar din Bangladesh, se afla în SUA de șapte ani și locuia în Brooklyn.

Sursele citate de ABC News spun că bomba a fost detonată într-un pasaj subteran sub Autoritatea Portuară, un centru major de transport al orașului, unde au stații mai multe linii de metrou și autobuz.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0331 secunde