Ankara și Moscova, apel la încetarea focului, începând de duminică, în Libia

Vineri, 10 Ianuarie 2020
197
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și omologul său rus Vladimir Putin au lansat, miercuri, un apel la încetarea focului în Libia începând cu 12 ianuarie, potrivit unei declarații comune date publicității în finalul unei întâlniri între cei doi șefi de stat la Istanbul, informează AFP. 


"Invităm toți beligeranții în Libia să înceteze ostilitățile începând cu 12 ianuarie, ora 00.00, și să declare o încetare durabilă a focului", menționează documentul publicat de președinția turcă. 


Cei doi șefi de stat îndeamnă de asemenea diferitele părți "să se așeze imediat la masa negocierilor cu scopul de a pune capăt suferințelor poporului libian", potrivit sursei citate. 


Scufundată în haos de la revolta susținută de NATO în 2011, care a condus la moartea dictatorului Muammar Gaddafi, Libia se confruntă la ora actuală cu un conflict între Guvernul de Uniune Națională (GNA) și forțele rivale ale mareșalului Khalifa Haftar. 
Turcia a anunțat, recent, că a început trimiterea de militari în Libia în sprijinul GNA, într-un moment în care forțele lui Haftar avansează pe teren și se află la porțile capitalei Tripoli. 


Chiar dacă Moscova neagă, Ankara susține că 2.500 de mercenari ruși luptă de partea forțelor lui Haftar, susținut de asemenea de Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Egipt. 





Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1756 secunde