Angela Merkel, în izolare după ce intrat în contact cu un medic infectat cu coronavirus

143
Angela Merkel, în izolare după ce intrat în contact cu un medic infectat cu coronavirus - angelamerkel0910-1584909658.jpg

Articole recomandate

Cancelarul german Angela Merkel intră în autoizolare la domiciliu după ce a intrat în contact cu un medic testat pozitiv la noul coronavirus, a comunicat duminică purtătorul său de cuvânt, Steffen Seibert.


Angela Merkel a fost ″informată că un medic care îi administrase un vaccin împotriva infecțiilor cu pneumococ vineri după-amiaza era pozitiv″ la noul coronavirus, a indicat Steffen Seibert într-un comunicat, potrivit Agerpres.


Angela Merkel ″va fi supusă unui test în zilele următoare″ pentru a se afla dacă a fost infectată, a precizat purtătorul de cuvânt, explicând că ″⁣un test în acest stadiu nu ar fi concludent″.


El a precizat că șefa guvernului, în vârstă de 65 de ani, ″își va continua activitățile oficiale în carantină la domiciliul său″ din Berlin.


Cancelarul, care a anunțat duminică seara noi măsuri împotriva epidemiei, a fost informată despre situația medicului după intervenția pe care a avut-o la televiziune, a menționat Seibert.


Duminică seara, cancelarul a anunțat că orice adunare de mai mult de două persoane în spațiul public va fi interzisă pe teritoriul țării pentru o perioadă de ‘cel puțin două săptămâni’ pentru a se opri propagarea noului coronavirus.


″O distanță minimă de un metru și jumătate va trebui să fie respectată în public″, a spus ea într-o conferință de presă.


Restaurantele, cu excepția celor care livrează la domiciliu, și saloanele de coafură vor fi închise.


Germania înregistra duminică în jur de 18.610 de cazuri de infectare și 55 de decese, potrivit Institutului Robert Koch.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0062 secunde