Anchetă ONU privind achiziția de autoturisme de lux de către Phenian

190
Anchetă ONU privind achiziția de autoturisme de lux de către Phenian - ancheta-1552519246.jpg
Experții ONU mandatați cu aplicarea sancțiunilor internaționale împotriva Coreei de Nord anchetează mai multe achiziții de autoturisme de lux făcute recent de către Phenian, în contradicție cu interdicțiile care afectează țara din 2013, informează AFP. 
"Nord-coreenii pot avea tot ceea ce își doresc. Ei obțin ce este mai bun atunci când au nevoie", remarcă Hugh Griffiths, care a coordonat în ultimii cinci ani grupul de experți ONU pentru Coreea de Nord. 


Vehicule de lux au fost văzute în posesia nord-coreenilor în 2018 și 2019 la întâlniri internaționale implicându-l pe președintele Kim Jong Un, indică un raport ONU publicat marți integral, după o serie de scurgeri de informații în presă la începutul lunii februarie. 


În documentul lor, experții ONU consideră că numeroasele sancțiuni economice internaționale sunt ineficiente, având în vedere eludările acestora de către Phenian prin multiple subterfugii. Anchete sunt în curs de desfășurare, precizează ei, pentru a încerca să se afle în ce mod nord-coreenii au reușit să procure mașinile de lux. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4731 secunde