Ambasada României la Chișinău s-a autosesizat în cazul cetățenilor români reținuți la un punct de trecere cu Transnistria

508
Ambasada României la Chișinău s-a autosesizat în cazul cetățenilor români reținuți, vineri, la un punct de trecere a frontierei cu Transnistria, a inițiat imediat demersuri pentru a afla coordonatele acestora și a intrat în contact direct cu ei pentru a le oferi asistență consulară în limita competențelor, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), potrivit Agerpres.
Conform informațiilor obținute de reprezentanții ambasadei de la Chișinău, grupul respectiv este compus din 21 de persoane, dintre care 18 cetățeni români și trei cetățeni din R. Moldova, care se deplasau cu patru autoturisme, menționează sursa citată.

Din discuțiile cu aceștia a reieșit că cetățenilor români aflați la punctul de trecere a frontierei le-a fost cerută o sumă de bani pentru a le permite accesul mai departe, cerere refuzată inițial de aceștia. Atașatul de interne al Ambasadei României la Chișinău le-a sugerat celor implicați un traseu alternativ, însă membrii grupului au decis să plătească suma de bani și să își continue traseul prin Transnistria. Prin implicarea Ambasadei, grupul celor 21 de persoane a fost însoțit pe întreaga durată a deplasării de comisarul șef al Comisariatului local de Poliție, precizează MAE.

De asemenea, cetățenii români au fost invitați la Ambasada României din Chișinău, însă până în prezent aceștia nu au ajuns la sediul misiunii diplomatice, mai menționează sursa citată.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3457 secunde