ALEGERI SUA: Mitt Romney, câștigător în Arizona și Michigan

273
ALEGERI SUA: Mitt Romney, câștigător în Arizona și Michigan - mittromney-1330523253.jpg
Mitt Romney a obținut 41 la sută din voturi, poziționându-se înaintea contra-candidatului Rick Santorum (38 la sută), Ron Paul (11 la sută) și Newt Gingrich (7 la sută), conform CNN.

Moderatul Mitt Romney a câștigat marți alegerile primare republicane organizate în Arizona (sud-vestul Statelor Unite) a anunțat presa americană pe baza sondajelor realizate la ieșirea de la urne, relatează AFP.

Cu 28 la sută din buletinele de vot numărate în Michigan, Mitt Romney adună 41 la sută din voturi poziționându-se înaintea contra-candidatului Rick Santorum (38 la sută), Ron Paul (11 la sută) și Newt Gingrich (7 la sută), conform CNN. Mitt Romney joacă pe teren

propriu în Michigan unde s-a născut, iar tatăl său este guvernator. Dacă ar pierde în acest stat, șansele sale de a câștiga la nivel național ar fi compromise și îndoiala se va instala cu privire la capacitatea sa de a aduna susținători, la o săptămână până la "Super Tuesday" când zece alte state se vor pronunța. De câteva săptămâni, Santorum, catolic ultraconservator, se prezintă ca o soluție alternativă pentru republicanii care îl consideră pe Romney prea moderat. Învingătorul îl va înfrunta pe Barack Obama în cadrul alegerilor prezidențiale de la 6 noiembrie.

Alegătorii democrați au votat intenționat marți cu ultraconservatorul Rick Santorum, în cadrul alegerilor republicane din Michigan (nord) deschise tuturor alegătorilor, pentru a spori șansele viitoare ale președintelui Barack Obama, relatează AFP. Conform sondajelor realizate la ieșirea de la urne, 10 la sută dintre alegători s-au prezentat ca democrați și doar 60 la sută republicani, a transmis presa americană.

Mulți dintre acești alegători democrați au dezvăluit că au votat pentru Rick Santorum, considerând că acesta din urmă are mai puține șanse decât rivalul său Mitt Romney de a câștiga în fața lui Barack Obama în cadrul alegerilor prezidențiale de la 6 noiembrie. "Este un mod de a vota pentru cel pe care vrei să-l vezi câștigând", a declarat o alegătoare, Elisabeth Steegman, din orașul Sterling Heights. "Este un pic dezgustător", a recunoscut ea, "dar merită".

Mitt Romney care dispune de o organizare și de mijloace financiare remarcabile în raport cu cei trei adversari republicani este în continuare considerat ca fiind favoritul pentru obținerea învestiturii republicane la convenția de la sfârșitul lui august în Florida.

Însă o înfrângere în statul său natal Michigan ar fi fost o lovitură foarte dură pentru campania sa. De aici și ideea anumitor democrați de a îl susține pe Rick Santorum, cu care se află la egalitate conform sondajelor recente, cu mult înaintea celorlalți doi candidați Newt Gingrich și Ron Paul, care nu au făcut campanie electorală în Michigan.

Rick Santorum se opune avorturilor chiar și în cazul violurilor cât și contracepției, poziții ce riscă să îi înstrăineze pe alegătorii de centru, dacă va ajunge să se confrunte cu președintele în exercițiu. Ultimele birouri de vot s-au închis miercuri la 02:00 GMT (04:00, ora României) în Michigan. Mitt Romney a câștigat însă alegerile primare republicane din acest stat-cheie, după ce a ieșit învingător și în cele organizate în aceeași zi în Arizona, conform previziunilor lansate de mai multe posturi de televiziune americane. Organizarea procesului de vot variază în funcție de stat. În Michigan este permis alegătorilor înregistrați ca democrați să voteze în cadrul primarelor republicane.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4591 secunde