Alegeri în Regatul Unit. Boris Johnson a obținut o victorie răsunătoare

237
Alegeri în Regatul Unit. Boris Johnson a obținut o victorie răsunătoare - alegeri-1576269624.jpg

Articole recomandate

Premierul britanic Boris Johnson a obținut o victorie răsunătoare la alegerile legislative anticipate de joi, Partidul Conservator trecând pragul de 326 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor, potrivit rezultatelor oficiale parțiale publicate vineri, relatează agenția AFP, consultată de Agerpres. 


După numărarea rezultatelor în aproape toate circumscripțiile electorale - 647 din 650 -, conservatorii dețineau 363 de mandate de deputați, ceea ce confirmă o largă majoritate conservatoare și deschide calea ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie, așa cum a promis Boris Johnson. 


Conservatorii nu au mai beneficiat de un asemenea nivel de control în parlament de la Margaret Thatcher. 
Dacă Partidul Conservator a depășit cu mult numărul de mandate obținut la scrutinul din 2017, principala formațiune a opoziției, Partidul Laburist, a suferit în schimb un recul dureros, ajungând la doar 203 mandate față de 262 la alegerile de acum doi ani. 


Boris Johnson a declarat după anunțarea rezultatelor că guvernul său conservator a primit un "mandat puternic de a pune în practică Brexitul" și că acest scrutin "istoric" îi va permite guvernului său să "respecte voința democratică a poporului", referire la rezultatul referendumului din 2016, la care 52% dintre britanici au votat în favoarea ieșirii țării din Uniunea Europeană. 


XXX 
Uniunea Europeană s-a declarat, vineri, pregătită pentru negocierea viitoarei sale relații cu Londra, după victoria clară obținută de premierul britanic Boris Johnson în alegerile parlamentare desfășurate, joi, în Regatul Unit. 
"Noi suntem pregătiți. Ne-am definit prioritățile", a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, la sosirea la cea de-a doua zi a Summitului UE de la Bruxelles, prima reuniune de acest fel pe care o prezidează fostul premier belgian. 
Charles Michel și-a exprimat speranța cu privire la "o ratificare rapidă de parlamentul britanic" a acordului de retragere negociat de Londra și Uniunea Europeană, "pentru a putea apoi începe în liniște, dar cu o mare hotărâre, negocierea asupra etapei următoare". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3467 secunde