AFP: Cea mai vârstnică persoană din Statele Unite a murit la 116 ani. Avea 280 de urmaşi
2595
Articole recomandate
Preşedintele german se întâlneşte, la Istanbul şi Ankara, cu liderii opoziţiei turce şi cu omologul său turc
22 Aprilie 2024
Copil omorât de doi câini! Mama a fost şi ea muşcată, încercând să-şi salveze micuţul
22 Aprilie 2024
Români înșelați cu zeci de mii de euro prin metoda "Fotografia", după ce au comandat din străinătate
22 Aprilie 2024
Hester Ford, cea mai vârstnică persoană din Statele Unite, a murit sâmbătă la vârsta de 116 ani, lăsând în urma ei un număr foarte mare de urmaşi, inclusiv aproximativ 100 de strănepoţi, a anunţat familia sa pe reţelele de socializare, relatează AFP.
Deşi există un dubiu legat de data naşterii sale - 1904 sau 1905 -, Hester Ford a fost recunoscută drept cea mai vârstnică persoană din Statele Unite, în 2019, de Gerontology Research Group, o instituţie care recenzează "super-centenarii" (persoane cu vârste de peste 100 de ani). Această femeie afro-americană, născută în Carolina de Sud, în sud-estul american, a crescut la o fermă unde culegea bumbac şi lucra pe câmp, înainte de a deveni mai târziu bonă, potrivit postului local WBTV.
"Reprezenta progresul familiei noastre, dar şi cel al afro-americanilor şi al culturii lor în ţara noastră. Ea ne reamintea tot drumul pe care l-am parcurs, ca popor", au declarat membrii familiei sale într-un comunicat. Născută la 40 de ani după abolirea sclaviei, Hester Ford a trăit perioada segregării rasiale, care s-a încheiat abia în anii 1960 în Statele Unite. Pandemia de COVID-19 nu a fost prima pandemie prin care a trecut: cea de gripă spaniolă s-a produs în perioada adolescenţei sale, începând din 1918. Supranumită "stâlpul" şi "şefa" familei, Hester Ford a avut peste 280 de urmaşi: 12 copii, 48 de nepoţi, aproximativ 100 de strănepoţi şi la fel de mulţi stră-strănepoţi. A murit în reşedinţa ei, înconjurată de membrii familiei sale, a precizat postul WBTV, care nu a precizat cauza decesului.
Cea mai vârstnică persoană din lume este în prezent japoneza Kane Tanaka, în vârstă de 118 ani.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Luni, 19 Aprilie 2021
Duminică, 18 Aprilie 2021
Duminică, 18 Aprilie 2021
Sâmbătă, 17 Aprilie 2021
Vineri, 16 Aprilie 2021
Marţi, 13 Aprilie 2021
Luni, 12 Aprilie 2021
Duminică, 11 Aprilie 2021
Duminică, 11 Aprilie 2021
Duminică, 11 Aprilie 2021
Sâmbătă, 10 Aprilie 2021
Vineri, 09 Aprilie 2021