ADIO bețișoarelor de urechi!

Vineri, 20 Aprilie 2018
223
Eliminarea poluării cu materiale din plastic a devenit o preocupare mondială. Bețișoarele de urechi, pungile de unică folosință, paiele pentru pahare, dar și ale produse din plastic ar putea fi interzise în Marea Britanie de anul viitor.


Este anunțul pe care l-a făcut biroul premierului britanic Teresa May, măsură prin care se încearcă eliminarea poluării oceanelor.

Obiceiul de a arunca bețișoarele de urechi în vasul de toaletă reprezintă o reală sursă de poluare. Ele sunt destul de mici și de multe ori ajung hrană pentru păsari, dar și pentru animalele marine. Se estimează că în oceanele lumii există 150 de milioane de tone de plastic, iar peste 100.000 de animale marine mor din aceasta cauză.

Până în anul 2042, intenția Marii Britanii este să limiteze la maximum deșeurile din plastic.

În ianuarie, Guvernul Scoției a anunțat că plănuiește să interzică fabricarea și vânzarea bețișoarelor din plastic pentru curățarea urechilor, într-un demers destinat reducerii cu 50% a poluării apei de către această țară, scria The Guardian.


Pagina a fost generata in 0.5286 secunde