Acord istoric între Atena și Skopje privind numele Macedoniei

237
Acord istoric între Atena și Skopje privind numele Macedoniei - acordistorictsipras-1528894555.jpg

Articole recomandate

Atena și Skopje au ajuns, ieri, la un acord istoric cu privire la numele Macedoniei, a anunțat premierul grec Alexis Tsipras, informează AFP și Reuters.

Obținut după o dispută de 27 de ani, acest acord ar putea debloca aderarea Macedoniei la UE și NATO.

"Am vești bune: cu puțin timp în urmă am ajuns la un acord cu prim-ministrul Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei pe o chestiune care a fost în mintea noastră de mulți ani", i-a spus Tsipras președintelui grec Prokopis Pavlopoulos, în timpul unei întâlniri televizate.

"Avem un acord, un acord bun care acoperă toate condițiile impuse de Grecia", a declarat Tsipras la finalul unei discuții telefonice cu omologul său macedonean Zoran Zaev. Micul stat vecin va avea un nume compus cu o referire geografică, a adăugat el, fără a oferi detalii suplimentare. Totuși, mass-media elene și macedonene acreditează denumirea Republica Macedoniei de Nord.

"Există un acord, el îndeplinește toate condițiile puse de Grecia", declarase anterior pentru agenția de presă oficială greacă Ana o sursă guvernamentală elenă.

Angajați într-un maraton al convorbirilor pentru a ajunge la un acord, Alexis Tsipras și omologul său macedonean Zoran Zaev au avut în cursul după-amiezii o nouă discuție telefonică, după o primă conversație în ajun.

"Aceasta înseamnă că ei își iau angajamentul să-și revizuiască Constituția", a continuat Tsipras, conform AFP.

Convorbirile bilaterale fuseseră relansate în urmă cu câteva luni după sosirea la putere a social-democratului Zoran Zaev, care i-a succedat naționalistului Nikola Gruevski.

Miza unei reglementări pentru Macedonia este de a obține undă verde la Summitul european de la sfârșitul lunii iunie pentru a începe negocieri de aderare cu UE și de a obține o invitație de raliere la NATO la Summitul Alianței din 11 și 12 iulie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3161 secunde