Accident pe DJ 152A: O persoană decedată, alte trei rănite
Articole de la același autor
Vești bune pentru părinți! 2.500 lei ca să stea acasă cu copilul
29 Septembrie 2021
Dr. Adrian Marinescu, despre sfârşitul pandemiei COVID: „După această iarnă, dispare. Sezonul rece e ultima strigare"
19 Septembrie 2021
Tineri însurăței originali. Cum s-au răzbunat pe cei care au spus că vin la nuntă, dar au chiulit
12 Septembrie 2021
Ambasada Suediei, replică amuzantă după ce preşedintele Iohannis i-a îndemnat pe români să joace golf
19 Septembrie 2021
O persoană a decedat şi alte trei au fost rănite într-un accident produs duminică pe DJ 152A, între localităţile Iernut şi Lechinţa.
Potrivit IPJ Mureş, din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un singur autoturism, înmatriculat în judeţul Mureş, care a părăsit partea carosabilă, a lovit un cap de pod, ulterior răsturnându-se.
Potrivit Agerpres, în urma accidentului, unui tânăr, de 28 de ani, i-au fost efectuate manevre de resuscitare, de către echipajul medical prezent la faţa locului, ulterior fiind declarat decesul acestuia.
Alte trei persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 31 de ani, au suferit vătămări corporale, fiind transportate la unitatea spitalicească.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului rutier.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 10 Octombrie 2021
Duminică, 03 Octombrie 2021
Accident la Raliul Clujului: piloții sunt conștienți, dar au fost duși la spital pentru investigații
Duminică, 26 Septembrie 2021
Joi, 16 Septembrie 2021
Miercuri, 06 Octombrie 2021
Vineri, 01 Octombrie 2021
Marţi, 21 Septembrie 2021
Vineri, 17 Septembrie 2021
Duminică, 29 August 2021