11 februarie, Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei

989
1
11 februarie, Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei - 1-1613027746.jpg

Articole recomandate

Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei se marchează la 11 februarie în întreaga lume. Adunarea Generală a ONU a adoptat la 22 decembrie 2015 o rezoluţie privind stabilirea unei zile internaţionale dedicate recunoaşterii rolului important al fetelor şi femeilor în domeniile ştiinţei şi tehnologiei, potrivit Agerpres.


Adunarea Generală a ONU a decis să proclame ziua de 11 februarie Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei, venind astfel în întâmpinarea eforturilor Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Departamentului ONU pentru Egalitatea de Gen şi Emanciparea Femeilor (UN-Women), Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) şi a altor organizaţii pentru a încuraja şi sprijini accesul şi participarea fetelor şi femeilor la educaţia în ştiinţe, tehnologie, inginerie şi matematică, la activităţi de formare şi cercetare la toate nivelurile.


La 20 decembrie 2013, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie privind ştiinţa, tehnologia şi inovarea pentru dezvoltare, în care a recunoscut că accesul deplin şi egal şi participarea în domeniile ştiinţei, tehnologiei şi inovaţiei pentru femei şi fete este imperios necesar pentru asigurarea egalităţii de gen şi emanciparea femeilor şi fetelor.


Ideea instituirii acestei zile a fost generată în cadrul primului Forum mondial la nivel înalt privind Dezvoltarea şi Sănătatea Femeilor, organizat de Trustul Internaţional Academia Regală de Ştiinţe (Royal Academy of Science International Trust - RASIT), care a avut loc la 11 februarie 2015, la sediul central al ONU de la New York, potrivit womeninscienceday.org. Tema din anul 2021 este: "Oamenii de ştiinţă femei în fruntea luptei împotriva COVID-19", potrivit www.un.org.


Printre obiectivele marcării Zilei internaţionale a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei se află: stoparea tuturor formelor de discriminare faţă de fetele şi femeile din domeniul ştiinţei şi nu numai; toate fetele să beneficieze în mod gratuit, echitabil şi calitativ de o educaţie ştiinţifică primară şi secundară; de asemenea, să se asigure accesul egal al tuturor femeilor la o educaţie accesibilă şi de calitate tehnico-ştiinţifică, profesională şi terţiară, inclusiv cea la nivel de universitate; creşterea substanţială a numărului de femei de toate vârstele care au competenţe relevante, inclusiv competenţe tehnice şi profesionale, pentru ocuparea forţei de muncă, locuri de muncă decente şi antreprenoriat.


Comentează știrea

MorrisLet
26 decembrie 2022
MorrisLet

https://www.hydroxychloroquinex.com/# hcq tablets

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.52 secunde