Pedeliștii din Consiliul Local Medgidia sesizează public instanța pentru "abuzul lui Nicușor Constantinescu"

385
Consilierii democrat liberali din Medgidia anunță, prin intermediului unui comunicat de presă, că se vor adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia și Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța cu privire la ceea ce ei numesc "abuzul săvârșit de Nicușor Constantinescu și de Direcția Județeană de Drumuri Constanța". Este vorba, mai exact, despre hotărârea prin care Consiliul Local Medgidia a decis ca 49 de hectare de teren (alcătuite din 25 de hectare de pășune și 24 de hectare de lacuri, bălți, canal de drenare a apelor către canalul Dunăre - Marea Neagră) să treacă în administrarea Consiliului Județean Constanța în scopul proiectului de înființare a unei pepiniere silvice.
Democrat liberalii din Consiliul Local Medgidia atrag atenția asupra faptului că, deși prefectul județului Constanța, Claudiu Palaz, a atacat în contencios administrativ această hotărâre, "președintele CJC, Nicușor Constantinescu, prin abuz, a început lucrările de împrejmuire a locului unde s-au semănat puieții".
Despre acest demers, Dumitru Moinescu, liderul de grup al consilierilor PDL din Medgidia, susține că el vine ca urmare a "abuzului deplin" al președintelui CJC care, "a intrat pe domeniul Medgidiei la două zile după aprobarea hotărârii, atunci când ea nici măcar nu fusese redactată, și a început să împrejmuiască zona". Potrivit declarațiilor lui Moinescu, în cursul zilelor de joi și vineri CJC a continuat să "își facă gard și să-și pună piloni în jurul acestui teren chiar dacă și prefectul a atacat hotărârea în contencios administrativ pe motive de nelegalitate."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5429 secunde