Săptămâna aceasta, în cadrul parteneriatului dintre Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră RUMN şi iniţiativa „EU4Ocean Network of European Blue Schools”, a fost organizat atelierul de lucru cu tema „Pentru o nouă pa ...
Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră (RUMN) în parteneriat cu Asociaţia „Cluster MEDGreen” şi Primăria Comunei Cumpăna organizează, marți, 18 mai, o întâlnire de lucru. Aceasta are ca scop definirea activităţilor c ...
În cursul acestei săptămâni, Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră (RUMN) a organizat, în colaborare cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României şi cu Academia Română, o conferinţă in ...
Deputatul George-Gabriel Vişan, membru al Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) a făcut joi 26 noiembrie o vizită la Sediul Secretariatului Naţional Român al Reţelei U ...
Rețeaua Universităților de la Marea Neagră (RUMN) a fost nominalizată, de curând, pentru premiul European pentru contibuții la implementarea obiectivelor Națiunilor Unite de dezvoltare durabilă. Premiile vor fi acordate ...
Rețeaua Universităților de la Marea Neagră (RUMN) va derula, în perioada următoare, o serie de ședințe de lucru, on-line, cu cadrele didactice. În principal, acestea se referă la realizarea de module multimedia și divers ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord